Chiar dacă pentru unii dintre noi să ținem post înseamnă să ne abținem de la alimentele pe bază de carne și lapte, părintele Sofian ne explică pe înțelesul tuturor cum se ține cu adevărat postul:
,, Să avem grijă, așa cum v-am spus, să postim și cu limba, frați creștini.șa că aveți grijă la capitolul “bârfă”. La noi, așa se procedează. Când lipsește cineva din birou, chiar pentru o clipă, în urmă e anulat cu totul de ceilalți, nu mai e bun decât de scuipat când se întoarce… Să nu fie, frați creștini. ”
În post contează foarte mult să vă iertați unul pe altul. Postul n-are nici o valoare când ai necaz pe cineva și nu te poți împăca cu el. Poți să mori de foame, nu are nici un rost postul tău, până când nu te împaci cu celălalt. Dar nu așa, o împăcare de politețe, ci iertare din inimă.
Nu așa, că “da, eu n-am nimic cu nimeni”. Asta nu e iertare. Să vă iertați unul pe altul din toată inimă, numai atunci postul va fi cu adevărat de folos.
Unii nu-și vorbesc cu anii, dar postesc fiecare post. Vai de postul lor… Asemenea persoane trec pe deasupra gurii iadului, duc cu ei un fel de zbucium cumplit și dincolo îi așteaptă acest foc cumplit al conștiintei vinovate.
Nu vă temeți de post. Postul nu e lăsat să omoare omul, ci să potolească patimile din noi. Dacă ești bolnav și postești, de cele mai multe ori te vindeci prin post. Și dimpotrivă, dacă mănânci prea bine, poți fi oricât de sănătos, îndată te distrugi.
Și apoi să nu uitați că postul nu înseamnă numai post de mâncare, ci să te abții de la tot ceea ce simți că nu-ți este de folos: de la o plăcere vinovată, de la un roman nepotrivit.
În comunitățile în care trăim, când pleacă unul afară, toți ceilalți tăbăra pe el și îi spun toate greșelile și uită că, oricât de rău ar fi cineva, are și niște lucruri bune. Dar se uită acest amănunt și se spun numai cele rele.
Și greșim osândind pe altul, și spurcam postul nostru cu acest păcat, și ne adunăm păcate grele în fața lui Dumnezeu. Pentru că atunci când judeci pe altul, intri cu obrăznicie în drepturile lui Dumnezeu, El e judecătorul. “Cine ești tu, să judeci slugă străină?”
Ce folos că nu mănânci carne, dar mănânci cinstea fratelui tău? Sau dai averea la săraci, dar tu ești plin de ură?
Să avem grijă, așa cum v-am spus, să postim și cu limba, frați creștini. Noi avem gură, cu care facem foarte multe greșeli de neiertat. Sfântul Iacov spune așa: “Cine-și păzește limba și nu spune lucruri greșite, acela e bărbat desăvârșit”.
Mare e războiul purtat de limbă-limba această cu care vorbesc și eu acum. Și apoi nu uitați că vom da seamă de orice cuvânt deșert, așa ne avertizează Mântuitorul. E cumplit: vom fi puși în față cu toate cuvintele noastre. De aceea spun sfinții Părinți că limba are două garduri în față, ca s-o poți stăpâni: dinții și buzele. Când spune prostii, mușc-o în așa fel încât să curgă sânge.
Pedepsește-ți limba, ca să scapi tu de pedeapsa cea veșnică. Ar trebui să ne controlăm fiecare cuvânt pe care-l spunem, pentru că fiecare are rostul lui în viața noastră sau în viața altora. Nu-ți învinui numai limba, ca și cum ea ar merge fără cap și fără minte…
S-o strunim noi, să-i poruncim noi ce să spună, nu să ne scuzăm că “am scăpat din vedere ceea ce am spus”, nu dați vina numai pe limbă. Încă o data, nu uitați că postul este și al gurii. Sunt vorbe de aur, vorbe de argint, dar cele mai multe sunt vorbe goale.
Nu uitați îndemnul:. “Cuvântul vostru să fie dres, cu sare.. .”. Așa că aveți grijă la capitolul “bârfă”. La noi, așa se procedează. Când lipsește cineva din birou, chiar pentru o clipă, în urmă e anulat cu totul de ceilalți, nu mai e bun decât de scuipat când se întoarce… Să nu fie, frați creștini.
,,Marile călătorii sunt întotdeauna cele interioare”
Pentru că în călătoriile exterioare, în timpul nostru, sunt foarte multe înlesniri, de pildă putem merge foarte comod și putem parcurge drumuri mari într-un interval de timp foarte scurt.
Sunt însă călătorii interioare în care avem de luptat cu noi înșine, așa cum, de pildă, în Athos, ca să mergi de la o mânăstire la alta, te strecori pe niște cărărui și cărăruile astea [au] de o parte și de alta niște arbuști mici, cu foarte mulți spini-și dacă mai și plouă, pe de o parte te udă ploaia sau roua, iar pe de altă parte te zgârie spinii care te întâmpină pe toate cărăruile acestea înguste.
La Athos nu prea călătorim, însă călătorim cu toții pe o cale foarte îngustă, plină de spini, cu piedici de tot felul. Să ne gândim câte piedici avem când vrem să facem o faptă bună, câte târguieli nu facem noi cu noi înșine, când vrem să facem o milostenie: cât îi dăm?
Mai puțin, că avem și noi nevoie… Sau cât trebuie să ne luptăm că să ne stăpânim de la niște patimi! Cât de greu ne vine să ne hotărâm la această călătorie, fără să stăm pe loc, ci să mergem numai înainte! De aceea spun că marile călătorii sunt cele interioare-mai ales aceste târguieli cu noi înșine, pentru fapta cea bună.
Această rânduială a postului este tot o călătorie pentru fiecare din noi, un timp de luptă cu noi înșine. Pentru că cea mai cumplită luptă este cu noi înșine, nu cu alții, frați creștini.
Noi pe altul îl biruim repede sau îl înlăturăm, mai ales dacă suntem mai voinici-îl desființăm repede pe dușmanul nostru, însă cu noi înșine suntem tare delicați, ne este tare milă de noi și găsim toate argumentele că să ne cruțăm pe noi înșine.
Postul este lăsat că o arenă în care trebuie să ne luptăm cu fiarele din noi, cu spinii din noi, cu răutatea din noi-și e foarte greu să te biruiesti pe ține însuți.
,,Să ne iertăm unii pe alții”
Și într-o asemenea călătorie lăuntrică, ne este absolut de trebuință o faptă bună care, dacă o împlinim, este egală cu eliberarea noastră lăuntrică: adică să ne iertăm unii pe alții. Pentru că în această călătorie spre Înviere, avem noi înșine nevoie de multă iertare de la Dumnezeu.
Și dacă nu iertăm, nici nouă nu ni se iartă și vai de sufletul nostru! Ne merg toate împotrivă, chiar dacă ni se pare că mergem pe drumul cel bun; vai de sufletul nostru, dacă nu ne iartă și pe noi Dumnezeu!
Când știi că șeful tău e supărat pe ține și urmează să te sancționeze, te temi și cauți să faci tot ce poți, că să te ierte și să te pui bine cu el.
Dar marele Stăpân al Universului, când îl știm supărat pe noi, la cine putem mijloci să ne ierte? Iar condiția iertării Lui, e să iertăm și noi. Este condiția pe care acest mare Stăpân o pune pentru fiecare dintre noi: “iertați și vi se iartă”; “nu iertați, nu vi se iartă”.
Aceasta este problema iertării-foarte grea de multe ori, dar și foarte luminoasă, pentru că ea ne ajută la sporul cel duhovnicesc și “ne pune bine” cu acest mare și bun Stăpân al Universului întreg. Ierți-ți se iartă.
Orice trudă pentru luminare și mântuire presupune această condiție a păcii interioare. Căci asta înseamnă iertarea: pacea ta. Și nici nu se poate face rugăciune cu ciudă. Când te chinuie gândul că celălalt ți-a făcut rău, n-ai liniște în suflet și nu te poți ruga.
Praful acesta care ustură și doare, ștergeți-l de pe suflet și aruncați-l la câini… iertați, fraților, că să puteți veni aici la rugăciune cu inima deschisă și să vă întoarceți acasă cu pace în suflet. Și nu așteptați să va ceară celălalt iertare.
Nu, începeți prin a cere dumneavoastră iertare, pentru că este imposibil ca, oricât ar fi și celălalt de vinovat, să nu aveți și dumneavoastră o vina cât de mică… e imposibil…”
Părintele Sofian Boghiu
Alte Articole
Rugaciunea pentru sot. Este cea mai puternica rugaciune a unei femei iubitoare!
25 de reguli ale destinului. Respecta-le cu strictete si vei fi un om implinit si fericit!
Fa din casa ta un loc de forta, nu de slabiciune. Ai nevoie doar de apa si sare