Nicio relatie nu este usoara, fie ea iubire, prietenie, orice. Doua lumi se intalnesc, doua viziuni asupra vietii si doua universuri, adesea opuse. Si atunci toate acestea trebuie sa se incadreze in acelasi mediu, iar apoi vin problemele, intarzierile, dicotomiile, nepotrivirile . Daca nimeni nu renunta la nimic, totul se destrama.
Nimeni nu se poate raporta la celalalt, daca doreste adevarul sau, ideile, vointa sa prevaleze. Trebuie sa intelegeti, aveti nevoie de un dialog constant si, mai ales, trebuie sa va puneti in locul celuilalt. Trebuie sa te vezi prin ochii celuilalt, pentru ca el este o parte importanta din toate acestea. Cand ne raportam, nu mai suntem singuri si asta necesita sa privim afara si sa ascultam alte voci decat ale noastre.
Pana cand ambii se pot alinia si se vor cunoaste, este normal sa existe dezacorduri si discutii, pentru ca asa se pun limitele, asa stau adevarurile.
Nu ne deschidem de la inceput, adica mergand impreuna, ne simtim mai in siguranta sa ne deschidem si sa ne exprimam parerea, atat despre multumire, cat si despre nemultumire. Mersul impreuna poate strange legatura, sau poate sa o destrame. Mersul impreuna este singura cale prin care aflam daca celalalt merita sau nu.
Pe acest drum, bineinteles, oamenii nu reusesc, gresesc si se ranesc. Va fi unul dintre cele mai dificile momente, pentru ca va trebui sa intelegem ca celalalt inca nu ne cunoaste si, prin urmare, nu stie clar ce ne poate rani. Rolul nostru va fi acela de a lamuri foarte clar care sunt limitele demnitatii noastre , pentru ca celalalt sa se adapteze. Nu este vorba sa acceptati totul, ci sa va aratati nemultumirea, sa dati o noua sansa, daca este posibil.
Cu toate acestea, odata cu trecerea timpului, cu limitele ambelor deja explicite si intelese, a fi dezamagit va avea o alta greutate: greutatea iubirii de sine. Vine un moment in care celalalt face greseli, chiar daca stie ca ne-ar face rau, chiar daca deja ne cunoaste destul. Atunci, va depinde de noi sa luam decizia – si sa fim in favoarea noastra, din moment ce celalalt a incetat sa ne respecte.
Pana la urma, odata ce vei continua sa fii dezamagit de aceeasi persoana, nu va mai fi vina ei.
Alte Articole
De ce ne „doare”, de fapt, sufletul
Povestea femeii de 55 de ani care a crezut ca va imbatrani alaturi de tatal copiilor sai: ”Aveam o casnicie fericita. Sotul meu se comporta exemplar, era atent. Intr-o zi…”
Intuitia: Cum sa inveti sa te auzi pe tine insuti