Categories: Pilde

De câte ori trebuie să zică cineva „Doamne miluieşte-mă!”, ca să-l miluiască Dumnezeu:

M-am întrebat şi eu: de câte ori trebuie să zică cineva „Doamne miluieşte-mă!”, ca să-l miluiască Dumnezeu?

Şi m-am gândit la fiul risipitor, de pildă. Fiul risipitor, când s-a întors, şi-a făcut întâi o socoteală: „Mă voi duce la tatăl meu şi voi spune: Tată, am greşit la Cer şi înaintea ta, nu sunt vrednic să mă numesc fiul tău, primeşte-mă ca pe unul din slujitorii tăi”. Şi când s-a apropiat de casă, tatăl l-a văzut de departe şi a alergat înaintea lui şi a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat.

Deci nu l-a pus în studiu, să zică: Să vedem ce face acesta acum când se întoarce, să vedem ce zice, să vedem cum se prezintă. De ce nu l-a pus în studiu? Pentru că nu era cercetător ştiinţific, ci era tată, şi inima de tată îl înghesuia să-l primească. Noi credem că Dumnezeu e Tatăl nostru. Când l-a primit, a început să zică:

„Tată, am greşit la Cer şi înaintea ta nu sunt vrednic să mă numesc fiul tău”. Nu a mai zis şi „primeşte-mă ca pe unul din slujitorii tăi”, cum şi-a făcut el socoteala.

Şi tatăl său nu a zis: „Zi de vreo sută de mii de ori aşa, că apoi te iert”. Deci noi trebuie să avem încredinţarea că Dumnezeu ne miluieşte.

Dar zicem „Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!” de atâtea ori de câte putem să zicem, deşi nu cred că la sfârşitul vieţii va zice Dumnezeu către mine: mai puteai să zici de un milion de ori şi nu ai zis.

Nu cred lucrul acesta. De ce? Pentru că aceasta e o metodă de îmbunătăţire sufletească, nu o metodă de a cere mila lui Dumnezeu în înţelesul acesta că numai atunci ţi-o dă Dumnezeu dacă ai zis de nu ştiu câte ori.

Important este să avem încredinţarea în mila lui Dumnezeu, dar noi cerem mila lui Dumnezeu ca să ne putem observa pe noi înşine, e o metodă de îmbunătăţire, de a ţine legătura cu Dumnezeu şi de a ne curăţi sufletul.

Arhimandritul Teofil Părăian

Extras din ”Veniţi de luaţi bucurie”, Ed. Teognost, Cluj-Napoca, 2001, pag. 128

Recent Posts

President Trump Swaps Out Resolute Desk in Oval Office Days After Elon Musk’s Son’s Nose-Picking Incident During Visit

President Donald Trump recently removed the iconic Resolute Desk from the Oval Office, just one week after Elon Musk’s son,… Read More

3 ore ago

I Left My Husband After He Treated Me Like a Maid and Nanny for His Kids – 15 Years Later, His Daughter Left Me in Tears

I got married believing we would be happy. Some might say that the fact that he pressured me to meet… Read More

3 ore ago

Who Is Melania Trump’s Best Friend? Meet the Former First Lady’s Most Trusted Confidante

Curiosity has long surrounded Melania Trump’s inner circle, especially since she reclaimed the prestigious role of First Lady following Donald… Read More

o zi ago

Donald Trump Exposes Elon Musk’s ‘Deep Fear’ in Tense Interview as Friendship Rumors Swirl

The close bond between President Donald Trump and his ‘first buddy’ Elon Musk has been the subject of recent speculation,… Read More

2 zile ago

Public Fury Erupts as White House Shares Bold Four-Word Trump Statement with Unusual Photo

The image surfaced following the Trump administration’s decision to block New York City’s congestion pricing plan. The US President’s self-proclaimed… Read More

2 zile ago

Queen Camilla Admits Feeling ‘Frightened’ as Her Grandchildren Grow Up

Charles and Camilla cherish their time with their grandchildren, making every effort to spend as much time with them as… Read More

3 zile ago