Categories: Astrologie

Horoscop. Zilele cu ghinion ale lunii aprilie! Când și de cine să te ferești

Specialiștii în astrologie atrag atenția asupra faptului că în luna aprilie vom avea parte de zile cu tensiuni, încărcate din punct de vedere energetic, și nu tocmai într-un sens pozitiv. Care sunt zilele în care zodiile trebuie să manifeste prudență maximă.

Luna aprilie are 30 zile. 15 dintre ele sunt încărcate din punct de vedere energetic. Astrologii susțin că în luna aprilie, evenimentele astrale care ne vor marca existența sunt: Lună nouă, Lună plină, schimbarea semnului zodiacal de către Soare, Mercur și Venus, intrarea în mișcare aparentă retrogradă a planetelor Jupiter și Pluto.

5 aprilie, Luna Nouă în Semnul Berbecului

Pe 5 Aprilie se formează aspectul de Lună nouă în Semnul Berbecului. Se va remarca în mod special zona socio-profesională, respectiv relațiile la nivel înalt între șefi și autorități. Este începutul unei etape sociale care se va epuiza undeva pe parcursul Toamnei 2019.

Însă, în umbră există aspecte dificil de sesizat sau de crezut, astfel că nu este ceea ce pare. Sub acest semn, nativii zodiilor trebuie să își cultive obiectivitatea, calmul, răbdarea și, în funcție de situație, să verificăm orice informație de care avem nevoie. Fiind vorba despre un aspect astral foarte important în Semnul Berbecului, se declanșează etape care ne pot ajuta să ne schimbăm planurile de viață, impulsionați de o forță neobișnuită, dar benefică.

Jupiter în semnul Săgetătorului

Pe data de 10 aprilie, Jupiter, aflat în Semnul Săgetătorului, va intra în mișcare aparentă retrogradă, repunând în discuție aspecte financiare ce privesc, fie relațiile financiare individuale cu străinătatea, fie relațiile financiare interstatale.

Tot ce ține de bani, bunuri obținute prin intermediul străinătății, se va reconfigura, atât la nivel faptic, cât și la nivel de sistem de valori morale, spirituale, emoționale. Se recomandă prudență, deoarece răsturnările de situație din câmpul muncii și al finanțelor vor fi de proporții. Ceea ce se considera stabilit, înțeles, agreat de toată lumea, se va redefini din temelii, iar unele relații personale sau profesionale care implică persoane sau acorduri străine se vor dizolva definitiv.

Mercur în Pești, 17 aprilie

Publicitate

Pe data de 17 aprilie 2019, Planeta Mercur traversează Semnul Peștilor, când ne amintim că pe parcursul lunii Martie Mercur s-a aflat în mișcare aparentă retrogardă, perioadă în care ne-a încurcat mult mințile, limbile și faptele.

Lună Plină în Semnul Balanței, 19 aprilie

Implicații majore. Toate acestea au marcat evenimente care au încheiat etape începute cu foarte mult timp în urmă, poate chiar în vieți anterioare, atât de fiecare dintre noi, cât și de rudele neamului în care ne-am născut, rude ale căror acțiuni au avut efecte directe asupra vieții sau vieților noastre. Ceea ce nu s-a putut lămuri sau rezolva pe 21 Martie, se va rezolva definitiv pe 19 Aprilie, spun specialiștii în astrologie, potrivit astrocafe.ro.

20 aprilie, Soare în semnul Taurului

Pe 20 ale lunii, Soarele intră în Semnul zodiacal al Taurului, alăturându-se excentricului Uranus. Răsturnări de proporții, foarte surprinzătoare, reacții și manifestări neobișnuite ale indivizilor în a căror structură, Semnul Taurului este puternic reprezentat, astfel că vom recunoaște foarte ușor acești indivizi după vorbă, după faptă, după port.

Alte evenimente astrale importante ale lunii aprilie sunt: Planeta Venus în Semnul Peștilor până pe 21 ale lunii, după care se mută în Berbec, Venus în Berbec și Pluto în Capricorn.

Zilele cu ghinion ale lunii aprilie 2019

Sunt 15 zile la număr, adică jumătate din zilele calendaristice ale lunii aprilie, încărcate puternic din punct de vedere energetic, în care este nevoie de prudență maximă, evitarea deciziilor importante sau semnarea documentelor care ne implică pe termen lung, plus că se pot accentua probleme de sănătate mai vechi sau mai noi. Aceste zile cu ghinion sunt ale lunii aprilie 2019 sunt: 1, 5, 6, 8, 11, 15, 17, 19 – 21, 24, 25.

Publicitate

Recent Posts

9 Health Side Effects Of Overconsuming Sugar

1. Muscle pain Our bodies warn us about any inflammation happening on the inside. Overconsuming sugar makes our immune cells… Read More

2 luni ago

De ce ne “doare”, de fapt, sufletul

Durerea sufletului, adesea numita si durere emotionala sau suferinta psihologica, este o experienta profunda si subiectiva care poate afecta in… Read More

8 luni ago

10 lectii de viata de la un batran de 90 de ani: “Traieste fara regrete”

Aceste invataminte de la un batran intelept de 90 de ani pot sa ne inspire sa apreciem viata si sa… Read More

11 luni ago

Povestea oualor rosii. O legenda ce-ti va tulbura sufletul

Se spune ca in vremea cand Iisus era rastignit pe cruce, si suferea pentru pacatele noastre, in Cetatea Ierusalim a… Read More

1 an ago
Publicitate

Cum trecem pe langa fericirea noastra: o pilda inteleapta

Un negustor si-a trimis fiul la cel mai mare intelept pentru a afla secretul fericirii. Timp de patruzeci de zile,… Read More

1 an ago

Merita citita pana la capat! O pilda veche despre cum sa ajungi in rai

Un barbat cu un caine a mers pe un drum lung, salbatic si obositor . A mers mult timp, era… Read More

1 an ago