Legenda Ghiocelului – Cea mai frumoasa poveste de primavara.

Intr-o zi, un inger zbura in vazduhul limpede leganandu-se printre stelele stralucitoare. La fiecare stea se oprea si culegea o floare la intamplare. Si dupa ce adunase cate una din fiecare lume a universului, facand astfel in brate un buchet ceresc, s-a pogorat pe Pamant si a cules si de aici o floare la intamplare.

Apoi, urca din nou la cer si disparu sub bolta de azur. Florile de pe Pamant, care il zarisera pe ingerul stralucitor, fara a vedea insa si floarea ce o luase, se intrebau geloase care dintre ele era fericita surioara pe care o alesese ingerul si o luase cu sine.

– Este un trandafir, spuneau trandafirii.

– Este un crin alb ca si el, spuneau superbii crini.

– Nu, este o floare de portocal cu parfum divin, incercau sa convinga portocalii.

– Va spun eu, suratelor, ca nu poate fi decat o lalea, striga falindu-se o lalea splendida.

Chiar si violeta, atat de modesta de obicei, aspira la cinstea de a avea o sora in Rai si sustinea cu blandete ca ingerul luase cu el o violeta.

Singur, ghiocelul statea deoparte, in tacere. Celelalte flori uitasera de el.

Deodata, din inaltul cerului o lacrima ca o perla cazu si prinse a straluci pe ghiocelul cu tulpinita franta.

Ingerul nu mai aparu; insa o voce divina strabatu vazduhul inmiresmat, ca o ruga blanda si necontenita.
– Biata floare, zise, floare cu adevarat modesta; pentru ca te-am vatamat, cere-mi o rasplata; spune-mi, ce doresti?

– Mai nimic, raspunse ghiocelul.

– Vrei parfumul trandafirului?

– Nu.

– Stralucirea lalelei?

– Nu.

– Albastrul brebenelului?

– Nu.

– Frunza parfumata a lamaiului?
– Nu.

– Atunci, ce doresti?

– Pentru ca iti face placere sa-mi oferi un dar, Stapane, da-mi voie sa ma nasc si sa infloresc iarna, sub zapada si promoroaca si fa ca la mireasma mea imbatatoare, la aparitia mea binecuvantata, oamenii inaspriti si infrigurati de vant si de ger sa se simta incalziti si intariti de speranta apropiatei primaveri, a soarelui de foc cu raze divine.

Din ziua aceea, ghiocelul este totdeauna prima floare care ne zambeste dupa uracioasa iarna, alb ca si cum ar mai purta inca urma lacrimii sfinte.

Ingerul si ghiocelul
de Iulia Hasdeu