Mesaje Inspirationale

Motivul fundamental al tuturor realizărilor sunt motivația și inspirația.

Mamelor, rugati-va pentru copiii vostri! Rugaciunea care face minune pentru copii atunci când o rostesc mamele

Fiecare femeie care are copii știe prea bine că iubirea unei mame nu se compară cu nimic în lume. Asta pentru că grija și preocuparea pentru bunăstarea copiilor este una din prioritățile oricărei mame.

Credința în Dumnezeu este, de asemenea, foarte importantă, așadar în anumite situații, o rugăciune rostită din suflet de către mamă, poate face adevărate minuni pentru copiii ei. Așadar, iată o rugăciune pe care o poți rosti de câte ori simți nevoia, dar mai ales în momentele grele. Dacă ești mamă, aceasta va face minuni.

Rugăciunea mamei pentru a primi binecuvântare asupra copiilor, către Domnul lisus Hristos

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Tale Maici, auzi-mă pe mine, nevrednica roaba Ta (numele).

Doamne, în milostiva Ta stăpânire sunt copiii mei (numele): miluieşte-i şi mântuieşte-i, pentru numele Tău. Doamne, iartă-le lor toate greşalele cele de voie şi cele fără de voie pe care le-au săvârşit înaintea Ta.

Doamne, povăţuieşte-i la calea cea adevărată a poruncilor Tale şi luminează-le înţelegerea cu lumina lui Hristos, spre mântuirea sufletului şi tămăduirea trupului. Doamne, binecuvântează-i în casă, la şcoală, pe drum şi în tot locul stăpânirii Tale.

Doamne, păzeşte-i sub acoperământul Tău cel sfânt de glonte, de sabie, de otravă, de foc, de molimă şi de moartea năprasnică. Doamne, apără-i pe ei de toţi vrăjmaşii cei văzuţi şi cei nevăzuţi, de toate necazurile, relele şi nenorocirile.

Doamne, tămăduieşte-i de toată boala, curăţeşte-i de toată întinăciunea şi uşurează-le pătimirile sufleteşti. Doamne, dăruieşte-le harul Duhului Tău Sfânt spre viaţă îndelungată, sănătate şi curăţie, întru toată buna credinţă şi dragostea, în pace cu cei de aproape şi cei de departe.

Doamne, înmulţeşte-le şi întăreşte-le puterile minţii şi ale trupului, pe care le-au primit în dar de la Tine, binecuvântându-i, dacă va plăcea înaintea Ta, spre viaţă de familie evlavioasă şi naştere de prunci cinstită.

Doamne, dăruieşte-mi mie, nevrednicei şi păcătoasei roabei Tale (numele) binecuvântare părintească pentru copiii mei, care sunt robii Tăi, în vremea cea de acum a dimineţii (zilei, nopţii), pentru numele Tău, pentru că împărăţia Ta este veşnică şi atotputernică. Amin.