Nu mi-e rușine să spun că am bani. Pot să-mi cumpăr orice. Și totuși, viața mea e goală. Sunt un om nefericit. Am fost la psiholog ca să mă ajute, iar el mi-a zis:

Chiar dacă are tot ce își dorește și nu duce grijă de nimic, o femeie a simțit că nu-și găsește liniște, că nu e fericită. Atunci, a decis să meargă la psiholog. Povestea ei începe așa:

„Nu mi-e rușine să spun că am bani. Mă îmbrac foarte bine și folosesc cele mai scumpe parfumuri. Îmi schimb mașina o dată pe an. Totuși viața mea e goală. De ce nu sunt fericită?

Am ales cel mai bun psiholog, are cabinetul în centrul orașului și e foarte bine cotat. O ședință costă o avere.

I-am spus ce mă apasă. I-am spus că nu sunt fericită, deși am tot ceea ce și-ar dori oricine.

Ceea ce a făcut imediat după ce m-a ascultat m-a șocat.

– Am să o rog pe Maria, femeia de serviciu să vă spună cum a găsit dânsa fericirea. Tot ce trebuie să faceți este să o ascultați.

Am acceptat. Ce aveam de pierdut? Mă gândeam că am dat atâția bani să ascult povestea femeii de serviciu…

Femeia a intrat în biroul psihologului ținând în mână un mop. L-a pus deoparte și la îndemnul psihologului s-a așezat lângă mine și a început să povestească.

“Acum un an, soțul meu a plecat într-o țară africană să muncească, dar a făcut malarie și a murit. Trei luni mai târziu, singurul meu copil, băiatul meu a murit într-un accident de mașină. Nu mai aveam nimic și pe nimeni. Nu mai aveam pentru ce să trăiesc. Nu mai puteam să dorm, să mănânc, să zâmbesc și chiar m-am gândit să mă sinucid.

Într-o seara, pe când mă întorceam de la serviciu, pe lângă blocul meu s-a luat după mine un pui de pisică pricăjit. Mi s-a făcut milă de bietul animal. Era răcoare afară, așa că l-am băgat în casă și i-am dat niște lapte. A lins farfuria și apoi a tors, s-a frecat de picioarele mele și pentru prima oară, după luni bune am zâmbit. M-am oprit un pic și mi-am dat seamă că, dacă ajutând o biată pisică m-a făcut să zâmbesc, poate ajutând oamenii mă va face fericită.

A doua zi am făcut niște fursecuri și le-am oferit unui vecin mai în vârstă, care era singur și bolnav.

În fiecare zi am făcut ceva pentru cineva. Când am văzut că gesturile mele îi fac fericiți, am devenit și eu fericită.

Astăzi, nu cunosc pe nimeni care să doarmă și să mănânce mai bine ca mine. Eu am găsit fericirea, oferind-o altora.”

Auzind-o pe femeia aceasta modestă vorbind, am plâns. Aveam tot ce se putea cumpăra cu bani, dar pierdusem lucrurile pe care nu le puteam cumpăra.

Frumusețea vieții nu este dată de fericirea ta, ci de cât de fericiți sunt cei din jurul tău, din cauza ta.

Fericirea nu este o destinație, e o călătorie.

Fericirea nu se găsește mâine, ci azi.

Fericirea nu este o dependență, ci o decizie.

Fericirea este ceea ce ești, nu ceea ce ai.”