Mesaje Inspirationale

Motivul fundamental al tuturor realizărilor sunt motivația și inspirația.

Scovergi ca ale bunicii – sa stiti ca nu au lapte si oua

Simplu, usor și ai nevoie de foarte puține ingrediente. Perfect pentru zilele de post!

TIMPI DE PREPARARE

Timp de preparare: 40 min
Timp de gatire: 20 min
Gata in: 60 min

INGREDIENTE

600 g făină
25 g drojdie proaspătă
270 ml apă
1/2 lingurita sare
250 ml ulei
1 si 1/2 lingura zahăr tos
esență de vanilie
zahăr pudră

MOD DE PREPARARE

Încălziți apa și dizolvați în ea cubulețul de drojdie cu sarea, zahărul tos și esența de vanilie. Cerneți făina treptat într-un castron mediu spre mare – sau un lighenaș. În mijlocul stratului de făină faceți un gol, o adâncitură în care turnați apa de mai sus.

Încetișor, – la început cu o lingură de lemn și apoi cu mâna – omogenizați compoziția până obțineți un aluat elastic pe care îl puteți desprinde ușor de pe mână.

Acoperiți cu un prosop curat vasul și puneți-l undeva la cald pentru aproxmativ 30 de minute, să crească aluatul. Împărțiți aluajul crescut în grămăjoare de dimensiuni egale pe care le întindeți apoi pe un fund de lemn ori cu mâna, ori cu sucitorul.

Mărimea lor să nu depășească suprafața tigăii în care urmează să le prăjiți. Puneți uleiul în tigaie la încins.

Prăjiți, rând pe rând, pe ambele părți, fiecare scovergă în parte. Scurse de ulei, le puneți pe o farfurie, una peste alta, presărând pe fiecare în parte (dacă doriți, desigur) zahăr pudră.

Puteți să le consumați fie ca desert – cu miere, dulceață sau gem -, fie – dacă nu țineți post – ca aperitiv sărat, cu smântână, brânză rasă, cașcaval sau fâșii de șuncă presărate deasupra.