A patra zodie din super seria astrologică este Rac. Racii sunt zodii de apă guvernate de Lună. Iată care sunt principalele caracteristici ale acestor nativi. Cu alte cuvinte, ce ne enervează la Raci și ce ne place.
Ce ne place și nu ne place la Raci
ASPECTE NEGATIVE
1. Sunt multe situații în care dau impresia că ei au soluția, însă de cele mai multe ori blufează. Au un aer de superioritate pe care nici ei nu îl pot stăpâni până la capăt.
2. Reacționează foarte urât când li se demonstrează că nu au dreptate. Sunt extrem de orgolioși și se supără pe lucruri pe care nici un copil nu le-ar sesiza.
3. Vor să fie mereu lăudați și apreciați, iar asta obosește. Se laudă singuri când nu primesc laurii pe care consideră că îi merită.
4. Totodată, sunt extrem de geloși chiar și în relațiile de prietenie. Sunt extrem de posesivi, iar această posesivitatea este una dintre cauzele faptului că sunt guvernați de Lună.
LUCRURI BUNE DESPRE RACI:
1. Sunt sensibili, iar sensibilitatea lor e una specială. Știu să se facă plăcuți într-o relație și dau tot ce pot pentru ca partenerului să îi fie bine.
2. Pe cât par de căpoși, sunt capabili să poarte un dialog civilizat și să schimbe păreri, chiar dacă pornesc de la bun început cu niște prejudecăți și opinii prestabilite.
3. Știu să facă bani indiferent prin ce situație ar trece. Nu sunt genul de persoane care să se plângă. Mereu vor căuta calea ușoară de a produce bani și, ce este culmea, e că o obțin.
President Donald Trump recently removed the iconic Resolute Desk from the Oval Office, just one week after Elon Musk’s son,… Read More
I got married believing we would be happy. Some might say that the fact that he pressured me to meet… Read More
Curiosity has long surrounded Melania Trump’s inner circle, especially since she reclaimed the prestigious role of First Lady following Donald… Read More
The close bond between President Donald Trump and his ‘first buddy’ Elon Musk has been the subject of recent speculation,… Read More
The image surfaced following the Trump administration’s decision to block New York City’s congestion pricing plan. The US President’s self-proclaimed… Read More
Charles and Camilla cherish their time with their grandchildren, making every effort to spend as much time with them as… Read More